Surprinzător pentru unii, previzibil pentru alţii, rezultatul alegerilor prezidenţiale americane este relevant nu numai pentru Statele Unite ale Americii, ci şi pentru întreaga lume. Opţiunile economice, politice, militare, diplomatice şi de mediu ale noului preşedinte şi prin extensie ale noii administraţii, vor avea consecinţe globale.

La dezbatere discutăm:
– Care sunt explicaţiile pentru această victorie? Cine a votat pentru Donald Trump şi de ce?
– Care sunt ideile cheie din programul acestuia? Care dintre acestea îi vor fi priorităţi?
– Care sunt efectele preşedenţiei Trump asupra politicii europene, inclusiv celei din România?
– Ce fel de opoziţie şi alternative trebuie construite la politica lui Donald Trump?

Dacă găsiţi articole interesante puteţi să le postaţi pe eveniment.

Dezbaterea va avea loc în sala de la etaj.