Opţiunea ei autoritară, naționalistă, neoliberală şi oligarhică trebuie combătută ferm peste tot unde se poate reproduce, inclusiv în România.

Partidul lui Viktor Orban a câştigat alegerile legislative, obținând aproximativ 49% din voturi şi o majoritate de două treimi din mandate, din cauza unui sistem electoral profund distorsionat. În timpul celor două guvernări precedente, cadrul constituțional, instituțiile publice, instituțiile de presă și sistemul electoral au fost sever afectate, rezultatul fiind un sistem democratic din ce în ce mai fragil, denumit de Viktor Orban drept „iliberal”. Imediat după alegeri, delegația de observatori ai OSCE a criticat organizarea defectuoasă a acestora, iar unele dintre puţinele instituţii de presă ce se opuneau regimului s-au închis.

Strategia politică a lui Victor Orban, toxică şi anti-democratică, a dat rezultate. Pentru a masca politicile în favoarea capitalului – menținerea unei fiscalități scăzute, subvenționarea investițiilor străine directe și diminuarea rolului sindicatelor şi construcţia unei oligarhii economice legate de stat şi partid, care acaparează sistematic fonduri europene şi investiţii străine, acesta a pornit o campanie agresivă la adresa duşmanilor închipuiţi ai maghiarilor – refugiaţii musulmani, instituţiile europene şi omul de afaceri George Soros. În tot acest timp, organizaţiile civice şi mass-media au fost atacate concertat. La nivel local, Fidesz a încurajat rasismul anti-romi şi ostilitatea faţă de persoanele cele mai sărace si defavorizate, etichetându-le drept “paraziți” și “asistați sociali” care refuză munca.

România nu e departe de acest model. Principalele două partide combină în diferite proporţii naţionalismul, conservatorismul şi susţinerea capitalului. Dacă acestea oferă un liant social iluzoriu – naționalismul, şi pretind că furnizează un minim de protecție socială, ar putea fi convingătoare pentru mulţi concetăţeni. Avem nevoie de politici sociale și de redistribuire autentice, ancorate în valorile democratice şi europene, care să anuleze discursul urii şi fricii. Dreptatea socială este cel mai bun garant al salvării democraţiei.