Nu distrugeți Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România!

Suntem solidari cu membrii și beneficiarii acestor Case, aflați în dificultate. Prin proiectul de modificare şi completare a Legii nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, CARP-urile sunt scoase din componenţa acestuia. Din păcate, nu este primul și, se pare, nici ultimul atac al majorității PSD-ALDE împotriva acestor organizații care oferă…

Fiecare tânăr în casa lui!

Dacă te numeri printre tinerii care încă locuiesc cu părinții sau printre acei tineri care-și dau cea mai mare parte din venituri pentru a-și plăti chiria, dacă te-ai îndatorat aproape pe viață băncilor pentru a-ți putea cumpăra casa ta, dacă ești părinte care pune bani deoparte zilnic pentru a-ți sprijini copilul să se mute la…

Cerem retragerea Ordonanței de Urgență Nr. 7/2019

Ordonanța de urgență nr. 7/2019 a fost adoptată fără consultarea forurilor reprezentative, cuprinzând o serie de modificări cu efecte potențial nocive asupra funcționării sistemului de justiție. Din păcate, OUG-ul vine într-o serie de acțiuni și decizii ce accentuează influența executivului în sfera puterii judecătorești, constituind un atac nu doar la adresa statului de drept, ci…