28 de ani de la Revoluţia din 1989

La 28 de ani de la Revoluţia din 1989, singura sângeroasă dintre revoltele care au înlăturat regimurile comuniste din Estul Europei, constatăm cu tristeţe că libertatea şi democraţia obţinute cu un preţ greu nu sunt însoţite de prosperitate, dezvoltare, dreptate socială şi istorică. Sunt oameni care au început să se îndoiască de capacitatea cetăţenilor de…

Ziua Constituției României

La o săptămână după Ziua Națională, în fiecare an, sărbătorim Legea fundamentală, aflată la baza statului şi democrației românești. Conceptul își are originile la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu schimbarea de perspectivă determinată de Epoca Luminilor, când s-a impus ca statele să adopte acte ce aveau rolul să reflecte valorile, aspirațiile, sentimentele sociale și…

Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

3 decembrie a fost ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Mesajul nostru din acest an se referă la persoanele cu dizabilități instituționalizate, care se confruntă cu o serie de probleme grave, incluzând relele tratamente, condițiile de trai precare, lipsa oricărei perspective de reintegrare în societate sau privarea arbitrară de libertate. Săptămâna aceasta, pe 28 noiembrie,…

România, împreună!

Ziua naţională a României ne reamintește că speranţa s-a născut din suferinţă. La finalul Primului Război Mondial, care a sacrificat inutil milioane de vieţi şi a distrus câteva generaţii, oamenii doreau pace, prosperitate şi o viaţă mai bună. Proclamaţia de la Alba Iulia, documentul fondator al României unite şi moderne, pe care o sărbătorim astăzi,…

Respect Brașov 1987!

Se împlinesc 30 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni. Un protest amplu îndreptat împotriva partidului unic, represiunii de stat, privilegiilor nomenclaturii și austerității economice care avea să prefigureze evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Astăzi, celebrăm curajul și solidaritatea muncitorilor brașoveni. Pornită ca o grevă esențialmente sindicală, revolta muncitorilor de pe platforma Întreprinderii…

Cărţile de economie politică ale anului 2016. 10 recomandări din partea lui Cornel Ban.

Cornel Ban este profesor asistent în relaţii internaţionale, autor al numeroase articole şi volume de economie politică internaţională, unul dintre acestea fiind şi: „Dependență și dezvoltare. Economia politică a capitalismului românesc” (Tact, 2014). 1. The Euro and the Battle of Ideas, Markus K Brunnermeier, Harold James and Jean-Pierre Landau, Princeton University Press. Mulți economiști consideră…